Interpretul lui Harry Potter suferă de dispraxie. „Este incapabil să-și lege șireturile și scrie urât”

Interpretul lui Harry Potter suferă de dispraxie. „Este incapabil să-și lege șireturile și scrie urât
Publicat: 29/05/2014, 19:24
Actualizat: 29/07/2014, 20:09

Daniel Radcliffe, actorul devenit celebru grație rolului din seria de filme „Harry Potter” suferă de dispraxie. Boala numită „sindromul copilului neîndemânatic” afectează coordonarea motorie, dar uneorie și dezvoltarea intelectuală, fizică sau a limbajului, scrie nydailynews.com.

Dezvăluirea fost făcută chiar de artistul britanic, care mărturisit și că această problemă a fost și cea care l-a impulsionat să se îndrepte către actorie.

„Aveam probleme la școală pentru că nu eram bun la nicio materie, nu aveam niciun talent special”, a spus Radcliffe.

Totuși, actorul nu a precizat când a fost diagnosticat cu această boală și nici cât de avansat este stadiul de evoluție al acesteia.

Ulterior, purtătorul de cuvânt al starului din franciza „Harry Potter” a confirmat informația: „Da, Daniel Radcliff are dispraxie. Este ceva ce nu a ascuns niciodată. Din fericire, forma maladiei este una ușoară, iar cele mai grave manifestări sunt acelea că este incapabil să-și lege șireturile și scrie urât”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Kim Jong Un ar fi fost dispus să renunțe la armele nucleare: „Am o fiică...
Facerea de bine este... știți voi ce! O bucureșteancă i-a donat canapeaua unei femei. Ce...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Obligatoriu pentru asociațiile de proprietari. Toți administratorii de bloc sunt obligați
Românii nu vor să audă de aceste mașini. Nu le-ar conduce nici gratis
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”....
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
„Acord istoric” anunțat între Airbus și Arabia Saudită
×